duminică, 26 iunie 2011

Un miliard pentru Unirea

Între Consiliul Local Câmpina şi Unirea Câmpina s-a semnat un contract de asociere, scopul fiind asigurarea condiţiilor pentru promovarea echipei în Liga a III-a. "Ne-am gândit la un buget de
aproximativ 3 miliarde lei vechi pentru noul sezon, din care o parte va fi asigurat de Consiliul Local, iar diferenţa de ceilalţi acţionari ai clubului, care au susţinut şi până acum din punct de vedere material această echipă", a spus managerul general al formaţiei Unirea, Daniel Telegescu, la o conferinţă de presă de zilele trecute.
Joi, 30 iunie, va avea loc o şedinţă a Consiliului Local, în cadrul căreia, printre multe altele, pe ordinea de zi se va afla şi alocarea sumei de un miliard lei vechi pentru asocierea cu Unirea Câmpina. Este doar o prima tranşă, cel mai probabil - după modelul flosit şi în asocierea cu FCM Câmpina - diferenţa de încă un miliard lei vechi urmând a fi alocată clubului Unirea la începutul anului viitor pentru a doua parte a campionatului.

3 comentarii:

  1. Totul este degeaba-pacat de bani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu ce bani au sponsorizat actionarii clubului ca nu dau nici un banut la jucatori acu este bine ca da primaria ca au de unde fura mara si manescu se freaca pe palme de bucurie.O sa fie mai rau ca la poiana cand a furat chitu tot.

    RăspundețiȘtergere
  3. ESTE FOARTE USOR SA ARUNCI VORBE URATE MAI GREU E SA RECUNOSTI MERITELE CONDUCATORILOR DE LA UNIREA.ACEASTA ECHIPA A PLECAT DE JOS A PROMOVAT LA TOATE LIGILE SI S-AU CHELTUIT FOARTE MULTI BANI PANA ACUM . NUMAI CINE NU E IN FOTBAL POATE SA SPUNA ASA CEVA. DIN 2003 BOGDAN SI MARA AU DAT BANI LA ECHIPA SI INTRETIN BAZA SPORTIVA DE ATATIA ANI.

    RăspundețiȘtergere