miercuri, 29 iunie 2011

Amorăriţei arbitrează semifinala juniorilor D

Începând de ieri se derulează la Piatra Neamţ şi Târlungeni două turnee semifinale din cadrul campionatului naţional al juniorilor D. Ei bine, finala turneului de la Târlungeni va fi arbitrată de o brigadă din Prahova, condusă de câmpineanul Mihai Amorăriţei (foto). El va fi ajutat de asistenţii Constantin Pantilimonescu (Ploieşti) şi Ciprian Geambazu (Buşteni) şi de rezerva Florin Ionescu, observator fiind Marian Deaconu, ambii din Ploieşti.
La turneul de la Târlungeni s-au format două grupe a câte trei echipe. În prima grupă se află Academia Gică Popescu, ACU Arad şi Progresul Bucureşti, în vreme ce în cealaltă grupă au fost incluse formaţiile Xela Baia Mare, FC Timişoara şi FC Braşov.
Finala arbitrată de Mihai Amorăriţei va avea loc sâmbătă, 2 iulie, de la ora 10.00, la Târlungeni, între câştigătoarele celor două grupe, ultimele meciuri din faza grupelor fiind programate joi seara.
UPDATE - Finala va avea loc între echipele ACU Arad şi FC Timişoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu