duminică, 24 aprilie 2011

Astăzi este ziua lor

Maria Pătraşcu
Născută pe 24 aprilie 1968, ploieşteanca Maria Pătraşcu a fost prima femeie arbitru FIFA din România.
Se întâmpla în ultimii ani ai secolului trecut, dar Maria nu a apucat să arbitreze la nici un turneu final important pe plan mondial. Totuşi, dintre meciurile internaţionale arbitrate, merită amintite: Belarus – Irlanda, pe 21 septembrie 1997, în preliminariile CM; Irlanda – Ţara Galilor, pe 8 martie 1998, în preliminariile CE. În schimb, a arbitrat mult la nivel naţional, fiind la mai multe jocuri inclusiv arbitru de rezervă în prima ligă. După retragerea din activitate a devenit observator federal. Este căsătorită cu Valentin Sinescu, un apreciat antrenor ploieştean.
Sascha Kever
Născut pe 24 aprilie 1975, elveţianul Sascha Kever locuieşte la Vezia şi se află din anul 2007 pe lista FIFA. Arbitrează la nivelul grupelor Europa League, iar pe 7 iulie 2007 a condus partida Slavia Sarajevo – Oţelul Galaţi, 0-0, în Cupa Intertoto. Ultimul joc internaţional pe care l-a condus a fost amicalul Austria – Grecia 1-2, pe 17 noiembrie 2010. A fost arbitru de rezervă la Supercupa Europei de anul trecut, desfăşurată la Monte Carlo, dar şi la partida CFR Cluj – Bordeaux, din 4 noiembrie 2008, din grupele Champions League.
13 mai 2010, Supercupa Europei, FC Lucerna – Young Boys Berna
Sandor Piller
Născut pe 24 aprilie 1962, maghiarul Sandor Piller locuieşte la Bekecsaba şi s-a aflat pe lista FIFA între anii 1993 şi 1999, după care a devenit un apreciat observator internaţional. A arbitrat la Cupa Mondială Juniori sub 17 ani din Japonia 1993 (Australia – Canada 5-0, Argentina – Canada 5-0, în grupe, Nigeria – Japonia 2-1, în sferturi) şi la Cupa Mondială Juniori sub 20 de ani din Malaiezia 1997 (Mexic – Emiratele Arabe Unite 5-0, Emiratele Arabe Unite – Coasta de Fildeş 2-0, în grupe, Anglia – Argentina 1-2, în optimi, la toate trei aflându-se la linie românul Nicolae Grigorescu). Ca observator a fost delegat, printre altele, la jocul Unirea Urziceni – FC Sevilla, din grupele Champions League, din 24 noiembrie 2009, dar şi St. Etienne – Werder Bremen, pe 18 martie 2009, în optimile Cupei UEFA, joc arbitrat de Alexandru Tudor.
Alături de brigada lui Tudor, la St. Etienne
Michel Zen Ruffinen
Născut pe 24 aprilie 1959, elveţianul locuieşte la Leuk-Stadt. S-a aflat pe lista FIFA între anii 1993 şi 1995. Pe 15 septembrie 1994 a arbitrat partida Gloria Bistriţa – Maribor Branik 0-0, în primul tur al Cupei UEFA. A părăsit arbitrajul, pentru a deveni secretar general al FIFA, în perioada 1998 – 2002, perioadă în care a mai fost în România, în calitate oficială, dar a plecat din această funcţie după unele divergenţe cu Sepp Blatter. A activat apoi ca avocat în sportul internaţional, iar din anul 2007 este preşedintele Asociaţiei Agenţilor de Fotbalişti.
Alături de Blatter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu