luni, 28 martie 2011

Astăzi este ziua lor

Mario Van der Ende
Născut pe 28 martie 1956, olandezul Mario Van der Ende locuieşte la Naarden şi s-a aflat pe lista FIFA între anii 1990 şi 2001. Are un palmares internaţional bogat: Cupa Mondială
Juniori sub 17 ani din Italia 1991 (Congo – Mexic 2-1, în grupe, şi finala mică Qatar – Argentina 1-1, 1-4 la lovituri de departajare), Cupa Mondială SUA 1994 (Italia – Irlanda 0-1, SUA – România 0-1, în grupe, Spania – Elveţia 3-0, în optimi), Campionatul European Anglia 1996 (Danemarca – Portugalia 1-1, în grupe), Cupa Mondială Franţa 1998 (Argentina – Japonia 1-0, Spania – Bulgaria 6-1, cu Nicolae Grigorescu asistent, în grupe). În afara frumoasei victorii a României din faţa SUA, chiar la Mondialul american, Van der Ende a mai arbitrat echipe din România: România – Irlanda 1-0, pe 30 aprilie 1997, în preliminariile CM; Panathinaikos Atena – Steaua, în august 1998, în turul al doilea preliminar al Champions League. După retragerea din activitate a devenit observator internaţional. În această calitate, în martie 2005 a fost la partida Steaua – Villarreal, din Cupa UEFA. În august 2008 a acceptat un post de director tehnic în cadrul Federaţiei din Australia.
Alături de colecţia sa de tricouri
La Spania – Bulgaria, la Mondialul francez
Bjorn Kuipers
S-a născut pe 28 martie 1973, locuieşte la Oldenzaal şi se află pe lista FIFA din anul 2006. Are în palmares Campionatul European Juniori sub 17 ani Luxemburg 2006 (Spania – Rusia 3-0, Germania – Serbia 4-0, în grupe, şi finala Cehia – Rusia 2-2, 3-5 la lovituri de departajare); Campionatul European de Tineret din Germania 2009 (Spania – Anglia 0-2, Finlanda – Spania 0-2, în grupe, şi finala Germania – Anglia 4-0); Cupa Mondială a Cluburilor din Emiratele Arabe Unite 2010 (TP Mazembe – Internacional Porto Alegre 2-0). Pe 18 martie anul acesta a arbitrat partida Villarreal – Bayer Leverkusen, în optimile Europa League.
Atletico Madrid – Chelsea, pe 3 noiembrie 2009, în grupele Champions League
Liverpool – Benfica, în Europa League, pe 8 aprilie 2010
Jonas Eriksson
Născut la 28 martie 1974, suedezul Jonas Eriksson locuieşte la Sigtuna şi se află din anul 2002 pe lista FIFA. A arbitrat la Campionatul European Juniori sub 17 ani din Danemarca 2002 (Portugalia – Franţa 0-2, Germania – Ungaria 6-2, în grupe, şi semifinala Anglia – Elveţia 0-3) şi la Campionatul European Juniori sub 19 ani din Polonia 2006 (semifinala Spania – Austria 5-0). A condus şi câteva partide ale unor echipe din România: Lituania – România 0-1, pe 6 iunie 2009, în preliminariile CM; Steaua – Grasshoper Zurich 1-0, pe 19 august 2010, în play-off-ul Europa League; AS Roma – CFR Cluj 2-1, pe 28 septembrie 2010, în grupele Champions League. Sâmbăta trecută a fost arbitru de rezervă la partida Albania – Belarus.
La amicalul Anglia – Slovenia 2-1, în septembrie 2009
La Lisabona, pe 1 aprilie 2010, Benfica - Liverpool
Tanja Subotic
S-a născut pe 28 martie 1977 şi se află din anul 2005 pe lista FIFA. Arbitra din Slovenia nu are un palmares internaţional prea grozav, rămânând în ultima categorie a UEFA.
Înaintea unui meci din campionatul intern (a doua de la stânga spre dreapta)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu