joi, 24 februarie 2011

Astăzi este ziua lor

Stan Prodan
Născut la 24 februarie 1962, Stan Prodan locuieşte la Alexandria şi a fost mai mulţi ani arbitru şi apoi asistent în prima divizie. Cariera sa de arbitru
a fost destul de scurtă, primul meci avându-l pe 14 iunie 1997, FC Argeş – Gloria Bistriţa 2-0, iar ultimul, pe 5 decembrie 1998, Rapid – Universitatea Cluj 3-0. Apoi a trecut ca arbitru asistent, având în palmares inclusiv un meci Steaua – Dinamo. După retragerea din activitate a devenit observator, apoi şi preşedinte al AJF Teleorman, iar de la venirea lui Avram în fruntea CCA este şi membru al acestei comisii şi observator de arbitri în prima ligă.
Grzegorz Gilewski
Născut la 24 februarie 1973, arbitrul polonez Gilewski locuieşte la Radom şi a intrat pe lista FIFA în anul 2001. A arbitrat la Campionatul European Juniori sub 16 ani din Anglia 2001, Campionatul European de Tineret Germania 2004, Cupa Mondială Juniori sub 17 ani din Coreea de Sud 2007 şi a fost arbitru de rezervă la mai multe partide de la Campionatul European din Austria şi Elveţia 2008. Printre partidele internaţionale pe care le-a condus se numără şi câteva ale echipelor româneşti: România – Finlanda 2-1, pe 18 august 2004, în preliminariile CM; Sampdoria Genova – Steaua 0-0, pe 3 noiembrie 2005, în grupele Cupei UEFA; Steaua – Olympique Lyon 3-5, pe 21 octombrie 2008, în grupele Champions League.
3 octombrie 2007, grupele Champions League: Rosenborg – Schalke
6 martie 2008, Benfica – Getafe, optimile Cupei UEFA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu