duminică, 26 septembrie 2010

Să râdem cu arbitri români

Căutând ceva pe internet am dat peste un material foarte interesant, publicat de Ioan Viorel, în ziarul "Cotidianul" din 5 ianuarie 2009. Materialul se intitulează "Să râdem cu arbitri români" şi sunt relatate câteva momente foarte amuzante ale căror protagonişti au fost arbitri de top din România.
Farsele din lumea fotbalului fac deliciul nu doar celor implicaţi în punerea lor la cale, ci şi, sau, mai ales, celor care le ascultă. Poate că scrise ele nu au aceeaşi savoare ca şi atunci când sunt povestite, dar poanta oricum rămâne. În rândurile următoare încercăm să vă aducem câteva dintre cele mai reuşite dintre aceste farse, care îi au în prim-plan pe arbitrii români.Cum l-a păcălit Crăciunescu pe Porumboiu, la Bremen, 1994, celebrul meci Werder - Anderlecht 5-3, după 0-3 la pauză. Cu o oră înaintea jocului ploua de rupea, un adevărat potop al lui Noe. Brigada de arbitri din România, compusă din Ion Crăciunescu, Nicolae Grigorescu, Ilie Coţ şi Adrian Porumboiu, ultimul rezervă, tocmai se întorsese la vestiar, dupa ce efectuase încălzirea. La uşa cabinei, mai precis după uşă, exista bila aceea de cauciuc, fixată în podea, care avea rol de opritor pentru uşă, să nu se dea de perete. Atunci, lui Ion Crăciunescu i-a venit o idee şi l-a provocat pe Porumboiu: "Facem pariu că dacă şutezi în bila aia nu nimereţti plinta de pe peretele de vizavi?" Neştiind despre ce e vorba, vasluianul a muşcat şi a acceptat pariul pe 100 de mărci. A pus piciorul de sprijin lângă bilă, a flexat de două ori piciorul cu care urma să şuteze, pentru a-şi regla direcţia, după care a dat cât a putut în bila de cauciuc. Bineînţeles că durerea a fost cruntă, iar bila nici nu s-a mişcat din loc. Toţi ceilalţi se ţineau cu mâinile de burtă de atâta râs, iar hazul a fost şi mai mare pentru că Porumboiu n-a realizat că a fost păcălit, el cerându-i lui Crăciunescu să fie de acord să-l lase să mai încerce o dată, pentru că prima oară lovise cu piciorul tocul uşii! Practic, nu-şi dăduse seama că lovise bila şi că aceasta era ţintuită. Atras de hohotele de râs care veneau din cabina arbitrilor, însuşi observatorul acelei partide, francezul Michel Vautrot, a intrat în cabină să se lămurească ce s-a întamplat, iar când a auzit povestea s-a amuzat şi el copios.
Grigorescu a evacuat un întreg hotel în 1994. Povestea s-a petrecut la Manchester, înaintea unui United - Barcelona 2-2, cel mai frumos meci al acelei ediţii de Liga Campionilor. Seara, înaintea meciului, în camera sa de hotel, asistentul Nicolae Grigorescu - fostul şef al CCA - s-a apucat să facă nişte mişcări de stretching. Din greşeală, a atins cu mâna un sistem de alarmă de incendiu extrem de sensibil, care imediat a început să sune în întregul hotel. Reacţia gazdelor a fost imediată, toţi turiştii fiind somaţi să părăsească urgent hotelul până se va lămuri situaţia. După aproximativ jumătate de oră în care s-au verificat toate instalaţiile, toată lumea a revenit în camere, fără însă ca vreo persoană să ştie de unde şi de ce s-a declanşat acea alarmă. Abia peste câţiva ani, într-un moment de sinceritate, Grigorescu i s-a confesat lui Crăciunescu: "Măi, Ioane. Ţii minte când ne-au scos pe toţi afară din hotel, la Manchester?". "Da, mă, ţin. Dar de ce mă întrebi?". "Mă, din cauza mea s-a întâmplat!". După care a povestit cum declanşase el, din greşeală, acea alarmă.
Costică-Vâlcea şi costumul fără curea. Înainte de Revoluţie, brigăzile de arbitri români care urmau să plece să oficieze la meciuri peste hotare treceau pe la fosta Apaca pentru a-şi lua costumele de prezentare. Gheorghe Constantin avea însă o mare problemă, în sensul că la el nu corespundea mărimea de la pantaloni cu aceea de la sacou, din cauza lungimii mâinilor având nevoie de un sacou cu câteva numere mai mari. Înaintea unei deplasari la Aalborg însă, i-au dat pantalonii la aceeaşi mărime cu sacoul. Ei, nu-i nimic, şi-a zis Costică-Vâlcea, îi suflec jos, strâng cureaua mai tare şi stau acceptabil pe mine.
Numai că, în seara dinaintea partidei, înainte de cină, Ion Crăciunescu a intrat în camera lui de la hotel şi, fără să fie văzut, i-a furat cureaua! Acum, trecuseră vreo 20 de minute de când ceilalţi membri ai brigăzii coborâseră la cină, numai Vâlcea nu apăruse. Când a coborât, în sfârşit, o mână o avea liberă, dar cu cealaltă îşi ţinea, prin haină, pantalonii să nu-i cadă. Toţi râdeau pe înfundate, puşi în temă de farsă, dar hazul mare a fost atunci când fiecare a trebuit să treacă pe la bufetul suedez să se servească. Neputând lua cealaltă mână de pe pantaloni, vâlceanul Constantin nu reuşea să-şi pună în farfurie cu o singură mână. N-au lipsit miştourile, genul: "Ce-i, Costică, nu ţi-e foame? Nu ţi-ai pus nimic în farfurie!". Abia după o altă porţie colectivă zdravănă de râs, Crăciunescu s-a îndurat şi i-a înapoiat cureaua colegului de brigadă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu