vineri, 30 iulie 2010

Sâmbătă, meciuri amicale pe "Rafinăriei"

Arena "Rafinăriei" găzduieşte mâine, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, un meci amical extrem de interesant între două echipe din eşalonul al doilea al fotbalului românesc. Se vor afla faţă în faţă echipele Petrolul Ploieşti şi CS Otopeni, la aceasta din urmă evoluând şi un fost jucător al Câmpinei, Claudiu Dumitrescu.
Partida va fi arbitrată de Viorel Căunei (Plopeni), asistat de Ciprian Geambazu şi Daniel Bunea (ambii din Buşteni).
Imediat după acest meci, de la ora 13.00, pe aceeaşi arenă, va avea loc un alt meci amical, între două formaţii din Liga A Prahova, supranumită mai nou "Liga lu' Lică": Unirea Câmpina - Petrolul II Ploieşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu