duminică, 28 martie 2010

Gimnaziştii de la Colegiul "Grigorescu" s-au calificat în finala naţională la baschet masculin

Ieri, la Alexandria, a avut loc faza regională a competiţiei şcolare de baschet masculin, rezervată echipelor din şcolile generale. Câştigătoare a fazei judeţene, echipa Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" din Câmpina, profesor Ioan Cristea, a făcut o figură frumoasă pe meleaguri teleormănene, reuşind să se impună în finala regională, în faţa gazdelor, reprezentanta Alexandriei, cu scorul de 89-80. "Am condus chiar şi la 20 puncte, dar arbitrajul ne-a fost ostil. Cu toate acestea, am învins şi îi felicit pe băieţi", a spus profesorul Cristea.
Finala naţională a competiţiei şcolare de baschet masculin va avea loc tot la Alexandria, în luna mai, la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu