duminică, 30 august 2009

Intersport Călineşti - CS Cornu 3-0 (1-0)

Sâmbătă după-amiază, la Filipeştii de Târg, într-un meci contând pentru seria Vest a Ligii B Prahova, s-au întâlnit Intersport Călineşti şi CS Cornu. Fără antrenorul Ion Florea suspendat 5 etape şi amendat cu 200 lei, după o dispută cu observatorul partidei din etapa precedentă, cornenii au fost conduşi în această partidă de Alexandru Nanu (foto), fiul primarului comunei, Cornel Nanu, secondat de Iustin Şovăială.
A fost un meci destul de tensionat, cu probleme, oaspeţii acuzând violent maniera de arbitraj a "centralului" Marius Petre din Poienarii Apostoli. Gazdele au deschis scorul în minutul 24, atunci când Moise a transformat o lovitură de pedeapsă, la care cornenii au acuzat că mingea nu a intrat în plasă! "Moise a şutat puternic, mingea a lovit bara şi a ieşit în afara terenului. Asistenul de pe acea parte chiar a arătat că jocul trebuie să se reia cu o lovitură de poartă, dar arbitrul a acordat gol, susţinând că era palsa ruptă! Incredibil!" - ne-a declarat foarte supărat delegatul echipei CS Cornu, Cristian Aldea. După pauză, jucătorii de la Intersport Călineşti au mai înscris în două rânduri prin Rohat (minutul 58 - şut din lovitură liberă de la 40 metri, iar portarul cornenilor a scăpat mingea printre mâini) şi Bădicu (minutul 80 - din apropiere după ce a dejucat o ieşire inoportună la ofsaid a defensivei oaspeţilor).
CS Cornu a jucat la Filipeştii de Târg cu formula: Herescu - Cârstei, Popa, Goran, Voinea, Heroiu, Mitrea, Duşescu, Urdea, Hornea (cpt), Ionescu. Au mai jucat: Tudor, Şerban, Goagă, Boroş. Antrenori: Alexandru Nanu, Iustin Şovăială.
Partida a fost arbitrată de Marius Petre (Poienarii Apostoli), asistat de Daniel Avram (Băneşti) şi Ionuţ Necula (Ploieşti), observator din partea AJF Prahova fiind Silviu Pantilimonescu.
Delegatul formaţiei CS Cornu, Cristian Aldea, ne-a mai precizat: "Am fost foarte supărţi pe prestaţia arbitrilor la acest joc. Vă spun sincer că am intenţionat ca în semn de proetst să nici nu semnez raportul de arbitraj, dar m-am gândit la eventualele repercursiuni asupra echipei şi la faptul că oricum nu se mai schimba nimic. Ceeace s-a întâmplat la Filipeştii de Târg este, însă, inadmisibil. Pe lângă acea fază a penalty-ului, când s-a acordat gol fără ca mingea să intre în poartă, un jucător de la Călineşti a primit două «galbene» fără a fi eliminat de pe teren! Şi multe altele... E păcat de munca noastră, dar asta e!"
Etapa viitoare, CS Cornu va întâlni pe teren propriu formaţia CS Şirna, într-un joc programat sâmbătă, 5 septembrie, la ora 17.00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu