sâmbătă, 23 mai 2009

Unirea Câmpina încheie campionatul cu o serie de victorii

Unirea Câmpina - AS Văleni 4-0 (3-0)
Penultima etapă a campionatului a însemnat pentru Unirea Câmpina încheierea conturilor cu această ediţie, şi asta pentru că în ultima etapă singura formaţie câmpineană care activează în acest eşalon ar fi urmat să joace în deplasare la Recolta Dumbrava, echipă care s-a retras din competiţie. Aşadar, fără joc, Unirea îşi va mai trece în cont trei puncte.
Despărţirea de suporteri a avut loc sâmbătă, atunci când Unirea a întâlnit pe teren propriu formaţia AS Văleni, de care a dispus cu un conludent 4-0 (3-0) prin golurile marcate de Ţigănuş, Vane, Ungureanu, Fl. Stoica. Unirea a condus ostilităţile da capo al fine, impunându-se mult mai clar decât o aratăs corul şi făcând realmente spectacol, accentuând parcă părerea de rău a microbiştilor că sezonul este aproape de final.
Antrenorii formaţiei Unirea, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au apelat la următoarea formulă de joc: Păpuşoiu - Brânzea, Cazan, Neagu, Flaidăr - Coman, Gratie, Ţigănuş, Ungureanu - Burlacu, Vane. Au mai jucat: Năstase, Basma, Fl. Stoica, Motoroiu.
La finalul jocului, antrenorul principal al formaţiei Unirea, Marius Pălănceanu (foto), a declarat: "Mă bucur că am reuşit să încheiem camnpionatul cu o victorie frumoasă, ca o răsplată din partea noastră către minunaţii suporteri care au fost prezenţi la jocurile de pe teren propriu şi uneori chiar şi în deplasare, dar şi în semn de mulţumire către sponsori şi, în general, către toţi cei care ne-au fost aproape. Acum, toată atenţia şi concentrarea noastră se îndreaptă spre semifinala fazei judeţene a Cupei României, unde sperăm să facem o figură frumoasă. Mă bucur că am reuşit să ne îndeplinim obiectivul în campionat şi să facem într-un timp relativ scurt să se vorbească frumos despre această micuţă, dar inimoasă, grupare".

3 comentarii:

  1. De brigada de arbitrii nu ai zis nimic... semn ca nu au arbitrat deloc bine :).

    RăspundețiȘtergere
  2. mda... in acest caz, nici o veste, e o veste buna!

    RăspundețiȘtergere
  3. "impunându-se mult mai clar decât o aratăs corul şi făcând realmente spectacol," pe draq spectacol....

    RăspundețiȘtergere