miercuri, 27 mai 2009

Sport.ro TV îşi bate joc de cei care se uită la ei

Întotdeauna m-au enervat - chiar foarte tare - situaţiile în care un post de televiziune transmite un meci de fotbal în direct (sau orice alt eveniment) şi îşi bate joc de cei care vor să urmărească efectiv acel eveniment. Cum? Foarte simplu... Fie intră "în direct" după ce meciul a început, fie să găsesc nişte proşti să sporovăiască mai mult în pauză şi când se dă legătura meciul e deja reluat... M-au enervat teribil întotdeauna aceste lucruri şi mereu le-am considerat o bătaie de joc a postului respectiv de televiziune faţă de telespectatorii săi.
Ei bine, m-a pus necuratul ca în "încălzirea" finalei Champions League, miercuri, de la ora 17.00 să încerc să văd derby-ul seriei a II-a a ligii secunde, dintre FCM Tg. Mureş şi Unirea Alba Iulia, meci transmis de Sport.ro TV. Am trecut peste faptul că s-a dat legătura la Tg. Mureş când meciul începuse deja de... 54 de secunde (conform cronometrului afişat chiar pe ecranul respectivei televiziuni)... În fine, a venit pauza... Şi stupoare, după o interminabilă repriză de publicitate a început un fel de emisiune de ştiri... În care s-a găsit o "fătucă" să ne vorbească despre ultimele ştiri, până când i-a dat legătura unui "piţifelnic", care a început să vorbească, a luat în direct tot felul de oameni la telefon, să anunţe ei că Univerxsitatea Craiova a primit licenţa! Aşa, şi?! Dar meciul care era transmis în direct? "Dă-l dracului" - şi-or fi spus cretineii de la sport.ro... Iar legătura la Tg. Mureş a revenit în minutul... 64. Era deja 1-1, iar la cât de prost a fost jocul, postul de televiziune respectiv mi-a stricat tot cheful de a privi un meci de fotbal. Şi mă gândesc cu groază că urmează finala Champiosn league şi nci ProTV-ul nu face excepţia de la regula idioată conform căreia publicitatea şi alte idioţenii primează înaintea oricărei transmisii directe... Of!
PS - Pentru cei chiar interesaţi, FCM Tg. Mureş - Unirea Alba Iulia s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu