joi, 28 mai 2009

Barcelona a câştigat Champions League

Miercuri seară, la Roma, Barcelona a îngenuncheat-o pe Manchester United, fiind încoronată ca noua regină a Europei la nivelul cluburilor. Astfel, Sir Alex Ferguson a pierdut prima finală de cupă continentală din cariera sa, în vreme ce mai tânărul său oponent, Josep Guardiola, a reuşit o triplă de vis în acest sezon - campionatul Spaniei, Cupa Regelui Spaniei şi Liga Campionilor.
Cei mai mulţi dintre voi, probabil, că aţi urmărit partida la televizor. Aşa că nu voi scrie despre meci în sine... Mie mi-a plăcut, pentru că am văzut o înfruntare între entuziasmul latino-catalan, rigoarea britanică, preciza arbitrajului elveţian şi un spectacol italian în tribune. Apoi, preşedintele francez al UEFA, Michel Platini a încoronat noua regină, victoria Barcelonei cu scorul de 2-0 în faţa lui Manchester United îndeplinind visul lui Mircea Lucescu. Acesta, cu Şahtiorul său, va întâlni în Supercupa Europei pe FC Barcelona, la Monte Carlo, la finalul lunii august.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu