sâmbătă, 14 februarie 2009

Un meci şi un comentariu, care trebuie... comentate

PSV Eindhoven - AZ Alkmaar 2-2 (0-2)
Meciul serii de sâmbătă a fost PSV Eindhoven - AZ Alkmaar. Partida a fost transmisă de sport1, în comentariul mai vechilor mei clienţi Adi Dobre şi Emil Hossu Longin. Dar, să ne referim întâi la meci. AZ Alkmaar, pregătită de Louis Van Gaal, a început în forţă. Mărturisesc că nu o mai văzusem de mult la lucru, dar echipa construită de fostul tehnician al lui Ajax sau Barca, m-a impresionat. În minutul 12, belgianul Swerts a deschis scorul pentru oaspeţi, cu o lovitură de cap din 6 metri, după un corner de pe partea dreaptă. În minutul 29, spiritele s-au încins când arbitrul Bjorn Kuipers a dictat penalty pentru AZ Alkmaar. Portarul a apărat în primă instanţă, dar autorul golului din tur, Martens a revenit şi a dublat avantajul oaspeţilor. Apoi, nervii au cedat, iar abitrul nu a ştiut să se impună. Deşi este un arbitru internaţional, a cedat la presiunea tribunei, poate cea mai mare greşeală pe care o poate face un arbitru. Nu a eliminat un jucător de la PSV, care i-a aplicat un cot în plină figură unui adversar, chiar sub nasul său. Iar jucătorii au început să-şi facă singuri dreptate... A cedat presiunii tribunei şi a dat un galben unui jucător al oaspeţilor, la un fault banal, ale cărui efecte au fost mult exagerate de jucătorul gazdelor. După pauză, în minutul 49, jucătorii din Eindhoven reduc din diferenţă prin Koevermans, tot cu o lovitură de cap, dar după un corner de pe partea stângă. După alte trei minute, Kuipers a comis-o din nou. În cealaltă suprafaţă de pedeapsă, după un duel verbal prelungit între doi adversari, cel de la Eindhoven a căzut spectaculos, tribuna solicitând... eliminare. N-a avut curajul să ia decizia corectă - galben jucătorului de la PSV pentru simulare. Meciul s-a mai linişitit apoi... Până în minutul 83, când acelaşi Koevermans a făcut o preluare pe genunchi şi a şutat din întoarcere, provocând o explozie de bucurie în rândurile celor 35.000 de spectatori de pe "Philips Stadium".
În privinţa comentariului, Dobre şi Hossu se întrec în prostii. Pe finalul primei reprize, gazdele au cerut penalty la o fază în care mingea atinge mâna unui fundaş. În direct au spus "nici vorbă de penalty". După reluare: "o, oho, penalty clar, nu se poate aşa ceva!" Decizia corectă - nici vorbă de penalty. Şi a fost doar un exemplu... Din păcate. Asta ca să nu mai vorbim de politica postului... Pentru că partida transmisă înaintea celei de la Eindhoven tot în direct, din campionatul Greciei, dintre Olympiakos Pireus şi Aris Salnic, scor 2-1, a întârziat nepermis de mult, la terminarea ei, sport1 a băgat reclame şi... promo. După care au dat înregistrarea primei reprize, cu un decalaj de vreo opt minute. Au făcut pauza mai scurtă, iar repriza secundă au transmis-o în direct. Dar comentatorii tot nu şi-au revenit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu